FCSB a răspuns după acuzațiile lansate de CFR Cluj în urma meciului roș-albaștrilor de la Pitești.
Ardelenii au afirmat că FCSB a câștigat cu ajutorul arbitrilor, după ce Andrea Compagno a fost iertat de eliminare. În replică, cei de la FCSB susțin că decizia nu a fost eronată.
"E o fază în care se poate da cartonaș galben. Dacă e un arbitru care vrea să aplice la sânge, poate să dea roșu, deși în opinia mea nu are acea intensitate. Îl șterge mai mult. Este între galben și roșu. El duce mâna de sus în jos, nu lovește cu cotul. Coboară mâna. E galben în opinia mea. VAR nu poate să intervină dacă și ei consideră că e de galben", a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
Conducerea clubului CFR Cluj a contestat victoria obținută de FCSB în meciul cu FC Argeș.
Directorul sportiv al ardelenilor, Marius Bilașco, a afirmat că FCSB a fost avantajată de arbitraj.
El susține că Andrea Compagno trebuia eliminat în minutul 32 după o fază în care și-a lovit cu cotul în figură un adversar.
"E cartonaș roșu clar la Compagno. Sunt curios ce schimbări s-ar fi făcut dacă lua Compagno roșu. Aici e subiectul! Ok, FCSB a avut mai multe ocazii, dar dacă în minutul 32 e cartonaș roșu s-ar putea să fie viciere de rezultat! Noi în Supercupă am luat roșu pentru mult mai puțin de atât. Este o lovitură intenționată la Compagno, nu există niciun dubiu!", a spus Bilașco la Orange Sport.
FCSB a câștigat meciul cu FC Argeș cu 2-1, golurile fiind marcate de Adrian Șut și Deian Sorescu.
FCSB este pe locul 3, cu 51 de puncte, cinci sub CFR Cluj și zece sub Farul (are un meci mai mult).