FCSB primește o veste excelentă

FCSB primește o veste excelentă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a primit, miercuri, o veste excelentă în privința lui Vlad Chiricheș (33 de ani), fundașul central accidentat în meciul cu UTA Arad, 1-2 în Superliga României.

Deși se anunțase că va lipsi o perioadă mai lungă de timp după ce a suferit o ruptură musculară, undeva la aproximativ 3 luni, Vlad Chiricheș a primit o veste mare.

Potrivit gsp.ro, Chiricheș a fost în vizita la niște doctori italieni pentru a afla și o doua opinie în cazul accidentării sale, iar fundașul central a primit o veste bună. Sursa citată scrie că, după examinări amănunțite, "Chiri" poate reveni pe teren mai repede decât se preconiza.

ADVERTISING

Medicii cu care Vlad Chiricheș mai colaborase în trecut au analizat rezultatul RMN-ului și au concluzionat că fotbalistul va putea juca din nou în maximum două luni. Nu va avea nevoie de operație, aceasta fiind una dintre temerile inițiale, scrie sursa citată, iar acesta poate reveni pe teren cel mai târziu la finalul lunii octombrie, ori la meicul cu Petrolul, fie la derby-ul cu Rapid, ambele partide din Superligă.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!