FCSB primește o veste excelentă înaintea derby-ului cu Rapid, programat sâmbătă.
Mihai Stoica este optimist în privința lui Karlo Muhar și crede că mijlocașul croat va putea evolua în partida cu giuleștenii, chiar dacă a suferit o fractură la un deget.
Muhar s-a accidentat în meciul cu FC Voluntari, motiv pentru care a fost scos la pauză și cei de la FCSB anunțaseră inițial că nu va putea juca etapa următoare. Totuși, oficialul roș-albaștrilor consideră că fotbalistul poate juca și în aceste condiții.
„Muhar cred că va fi apt. Este o accidentare cu care poți juca. Are o fractură. Există o vorbă: degetul mic nu îți folosește la nimic. Vorbesc în cunoștință de cauză, și eu am avut un deget fracturat”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.
Prezența mijlocașului ar reprezenta un avantaj pentru FCSB, mai ales că acesta a devenit căpitanul echipei după venirea lui Laurențiu Reghecampf.
Denis Drăguș, singurul semn de întrebare
În aceste condiții, FCSB mai are o singură incertitudine importantă înaintea meciului cu Rapid: situația lui Denis Drăguș.
Stafful tehnic trebuie să stabilească dacă atacantul va putea fi folosit în confruntarea de sâmbătă.
Fotbalistul a acuzat dureri după antrenamentele dificile din ultima perioadă și momentan nu s-a luat o decizie în privința sa.
Cei de la FCSB au transmis că Drăguș va prinde lotul doar dacă va fi la sută la sută.
