FCSB, ofertă de 300.000 de euro salariu pentru un fotbalist din Serie A: Detaliile mutării

FCSB, ofertă de 300.000 de euro salariu pentru un fotbalist din Serie A: Detaliile mutării
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a pregătit o ofertă salarială de 300.000 de euro pentru un fotbalist din Serie A.

Este vorba despre David Ankeye (22 de ani), atacantul italienilor de la Genoa. „Grifonii” l-au transferat pentru 2,5 milioane de euro de la Sheriff Tiraspol, la începutul lui 2024, iar Ankeye a mai fost pe lista „roș-albaștrilor”.

Concret, se pare că FCSB este gata să-i ofere un salariu lunar de 25.000 de euro, ceea ce înseamnă 300.000 de euro pe an, lui David Ankeye pentru ca atacantul nigerian să spună "da" transferului. Digi Sport scrie că FCSB pune la bătaie 1,5 milioane de euro, sumă de transfer, pentru Ankeye.

ADVERTISING

În plus, se pare că oficialii campioanei României pregătesc și o primă de instalare la semnătură, 100.000 de euro, mai scrie sursa citată.

David Ankeye a jucat doar 52 de minute în șase meciuri pentru Genoa, de la transferul în Serie A.

El este cotat la două milioane de euro de către Transfermarkt.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!