FCSB i-a stabilit prețul final atacantului Andrea Compagno (27 de ani), care este căutat de echipe din Europa.
Prin vocea lui Mihai Stoica, FCSB a anunțat că, în cazul unei oferte mulțumitoare pentru patron, Compagno va pleca, însă nu se pune problema să plece cu suma de transfer sub 1,5 milioane de euro.
Pentru Compagno a existat o ofertă din Olanda, iar în ultimele zile s-a discutat despre o ofertă din Rusia.
"Dacă se oferă cât cere Gigi Becali, da, pleacă. Nu pleacă sub un milion jumătate, cât a dat pe el. N-o să-l vândă în pierdere. Asta e exclus, nu e un jucător pe care să-l vinzi în pierdere, nu e un jucător de care vrei să scapi. A fost golgheterul nostru, a marcat goluri importante, e un jucător foarte bun. Pentru mine da, e important, e un jucător existențial", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Andrea Compagno a jucat 8 meciuri (444 de minute) în toate competițiile sezonului la FCSB, timp în care a marcat de două ori.