FCSB este convinsă că a dat lovitura cu unul dintre transferurile pe care le-a făcut deja pentru 2024.
Este vorba despre brazilianul Luis Phelipe (22 de ani), adus de la Poli Iași cu 200.000 de euro și care va ajunge în tricoul „roș-albaștrilor” odată cu deschiderea perioadei de transferuri.
Prin vocea lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, FCSB a rostit doar cuvinte de laudă despre Luis Phelipe. Mai mult, oficialul echipei din București a plusat și a spus că își dorea de mult ca la FCSB să mai ajungă un jucător din Brazilia.
„Amândoi sunt jucători tineri (n.r. - despre Luis Phelipe şi Baba Alhassan). E imposibil să nu vezi perspective la ei. Au arătat calităţi.
Luis pare brazilian pur, are acelaşi profil cu Tavi. Are calităţi asemănătoare, e posibil să schimbăm sistemul, abordarea în anumite meciuri. E un jucător interesant. E brazilian, îmi doream de mult un jucător brazilian”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Luis Phelipe a semnat deja cu FCSB și urmează să se alăture lotului condus de Mihai Pintilii și Elias Charalambous în pauza de iarnă.