FCSB a făcut o solicitare de urgență adresată către UEFA.
Campioana României a anunțat deja, conform regulamentului internațional, stadionul pe care urmează să joace meciul de acasă din turul 2 preliminar din Liga Campionilor. A ales arena Steaua – aceeași pe care a evoluat și în partida cu Inter Club d’Escaldes.
Totuși, cei de la FCSB cer ca meciul să fie mutat pe Arena Națională
Pentru a modifica stadionul, este necesară aprobarea UEFA. După ce a fost informată că Arena Națională a devenit disponibilă, FCSB a redactat o solicitare oficială, pe care a trimis-o de urgență către forul de la Nyon, în speranța obținerii acordului pentru schimbarea locației, conform Golazo.
Deoarece schimbarea propusă nu implică mutarea meciului într-un alt oraș, ci doar pe un alt stadion din București, sunt șanse ridicate ca solicitarea clubului să fie aprobată.