FCSB a decis viitorul lui Vlad Chiricheș după eșecul cu 4-0 contra lui Lyon.
În pofida acestui eșec, FCSB a transmis că îl va păstra pe Vlad Chiricheș și din vară.
Totuși, Chiricheș trebuie să accepte o micșorare a salariului de 30 de mii de euro pe lună.
„Cred că da. Mai ales dacă luăm campionatul, trebuie. Avem nevoie de el, avem nevoie de siguranța pe care o dă el întregii echipe. Nu găsești un jucător precum Chiricheș. Trebuie să dai bani mulți pe el. Dar dacă îl ai, îi prelungești contractul și gata.
Păi o să îi facem salariu mai mic. Nu îl lăsam așa. Și așa el a luat banii mai mult avans. Avea 40.000 de euro pe lună, dar mie mi-a convenit mai mult să îi dau 30.000 și să îi dau bani la semnătură. Că dacă îi dădeam 40.000 pe lună erau discuții în echipă", a spus Becali la Prima Sport.
Amintim că FCSB a fost eliminată în optimile Europa League, după ce a pierdut în manșa retur cu 4-0. În meciul tur, de la București, francezii au câștigat cu 3-1.
FCSB încheie astfel un parcurs continental admirabil și se va concentra doar pe meciurile de campionat. Duminică, de la ora 21:00, o va întâlni pe Rapid.