Eriksen schimbă echipa și revine pe teren

Eriksen schimbă echipa și revine pe teren

Internaţionalul danez Christian Eriksen este tentat de o revenire la echipa olandeză de fotbal Ajax Amsterdam, pentru a-şi putea continua cariera după stopul cardiac suferit în timpul EURO 2020, în luna iunie, informează presa sportivă italiană.

Eriksen (29 ani) se află sub contract cu formaţia Inter Milano până în 2024, însă nu mai poate evolua în campionatul Italiei, după ce i-a fost implantat un defibrilator cardiac în urma incidentului incidentul din această vară.

Fotbalistul danez ar putea continua să joace însă în alte campionate din Europa, precum Eredivisie, unde fundaşul olandez Daley Blind evoluează pentru Ajax Amsterdam cu un starter cardiac implantat.

ADVERTISING

În aceste condiţii, responsabilii clubului milanez ar fi dispuşi să-l lase pe Eriksen să plece fără nicio indemnizaţie de transfer, pentru a nu-i mai plăti astfel salariul de 7,5 milioane de euro net pe sezon, scrie Corriere dello Sport.

Mijlocaşul danez a mai îmbrăcat tricoul lui Ajax între 2010 şi 2013, înainte de se transfera în Anglia, la Tottenham Hotspur, de unde a ajuns apoi la Inter Milano, în 2020.

Christian Eriksen a suferit un stop cardiac în timpul meciului Danemarca - Finlanda, care a avut loc pe 12 iunie la Copenhaga, în cadrul EURO 2020. Mijlocaşul, care a rămas inconştient timp de minute lungi, a fost resuscitat pe teren, cu ajutorul unui defibrilator, înainte de a fi transportat la spital.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇