Erik ten Hag, în negocieri cu o nouă echipă

Erik ten Hag, în negocieri cu o nouă echipă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul olandez Erik ten Hag, fost la Manchester United, ar putea reveni pentru sezonul viitor la echipa de fotbal Ajax Amsterdam, a declarat directorul tehnic al ”lăncierilor”, Alex Kroes, conform Reuters.

Ten Hag este șomer de la concedierea sa din octombrie de către United, dar Alex Kroes a declarat pentru televiziunea olandeză NOS că el este un candidat pentru a-l înlocui pe Francesco Farioli, care a părăsit clubul luni.

Recent, presa germană a scris despre negocierile lui ten Hag cu Bayer Leverkusen, care s-a despărțit de tehnicianul Xabi Alonso.

''Erik ten Hag este pe listă de mult timp'', a spus Kroes. ''Este binecunoscut, a făcut o treabă fantastică atunci când a fost aici.

Am vorbit cu el pe scurt duminică. A fost ca spectator la stadion'', a adăugat oficialul.

Ten Hag a asistat la ultimul meci al lui Ajax din campionatul olandez împotriva lui FC Twente, duminică. ''Lăncierii'' s-au impus cu 2-0, dar titlul a ajuns la PSV Eindhoven.

Ten Hag, în vârstă de 55 de ani, a antrenat-o pe Ajax din 2018 până în 2022, câștigând trei titluri de și ducând clubul în semifinala Ligii Campionilor în 2019, după ce a trecut de toate etapele preliminare.

Farioli a demisionat luni, dar deja hotărâse să plece după o remiză dramatică în penultimul meci, împotriva lui Groningen, miercurea trecută, când Ajax era în avantaj cu 2-1 înaintea ultimelor nouă minute adiționale, cedând efectiv primul loc în clasament în favoarea lui PSV.

Antrenorul italian a spus că el și conducerea clubului Ajax au avut opinii diferite cu privire la modul de a aborda sezonul viitor, după ce Ajax a irosit un avantaj de nouă puncte înaintea ultimelor cinci etape.

''Decizia mea nu are nicio legătură cu lupta pentru titlu'', a insistat italianul în vârstă de 36 de ani. ''Dar simt că aceasta este cea mai bună alegere, mai ales pentru club'', a subliniat el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇