Emma Răducanu a anunțat când va reveni pe teren

Emma Răducanu a anunțat când va reveni pe teren
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Emma Răducanu, fostă campioană la US Open, a recunoscut că a fost dificil să urmărească de pe margine turneele de Mare Şlem din acest an, ca urmare a operaţiilor la încheieturile mâinilor şi la gleznă pe care le-a efectuat, însă intenţionează să revină în circuit anul viitor, după ce coborât sub locul 200 în clasamentul WTA, informează Reuters.

Răducanu, al cărei tată este român, a cucerit primul său titlu de Grand Slam în 2021 la New York, la doar 18 ani, după ce a acces pe tabloul principal venind din calificări,

ADVERTISING

Ea nu a mai jucat însă din luna aprilie a acestui an şi a ratat turneele de la Roland Garros, Wimbledon şi US Open, ajungând pe locul 214 în ierarhia mondială.

Britanica a dezvăluit că a început antrenamentele în luna august, după intervenţii chirurgicale la încheieturile ambelor mâini şi la una dintre glezne.

"Sezonul următor mă voi întoarce", a declarat ea pentru BBC.

"În acest sezon, toate Grand Slam-urile s-au încheiat, aşa că a fost dificil să le urmăresc cum trec, dar am încercat să rămân pe linia mea cât mai mult posibil şi să mă concentrez pe recuperarea mea", a adăugat jucătoarea în vârstă de 20 de ani.

ADVERTISING

După succesul răsunător de la Flushing Meadows, Emma Răducanu nu a mai reuşit să treacă de turul al doilea la un turneu de Mare Şlem, atrăgându-şi numeroase critici.

"Faptul că încă vorbesc despre mine, chiar dacă nu sunt la aceste evenimente, este doar un compliment. Cineva mi-a spus: 'Îngrijorează-te când nu vorbesc despre tine'. Wimbledonul este un vis şi a crescut mereu. Este încă visul suprem să câştigi Wimbledonul", a mai afirmat Emma Răducanu în interviul respectiv.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇