Edi Iordănescu a vorbit despre posibilitatea de a pleca de la Legia Varșovia.
Fostul selecționer a lăsat să se înțeleagă că este gata să demisioneze după ce echipa a fost eliminată din Cupa Poloniei de Pogoń Szczecin.
„Ca întotdeauna, îmi asum întreaga responsabilitate. Am cerut deja o întâlnire cu conducerea. Dacă anumite lucruri nu se vor schimba, vom continua să suferim, iar eu nu vreau asta.
Aș dori, de asemenea, să spun că am mult respect pentru echipele la care am lucrat înainte, am avut suporteri fantastici, dar ceea ce am găsit aici este incredibil. Avem suporteri extraordinari, care merită mai mult, rezultate mai bune.
Nu vreau să fiu persoana care le distruge speranțele. Cred că, în următoarele ore, va fi important să ne așezăm la masă cu conducerea și să discutăm din nou anumite lucruri”, a spus Edi Iordănescu, potrivit Fanatik.
Edi Iordănescu nu o duce bine nici în campionat, unde Legia este abia pe locul 10, la 10 puncte de prima poziție.
 
 