Două reveniri importante la FCSB în meciul crucial pentru play-off cu Universitatea Craiova

Două reveniri importante la FCSB în meciul crucial pentru play-off cu Universitatea Craiova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB are parte duminică seara de un nou meci greu cu Universitatea Craiova, tot în deplasare, de data aceasta în campionat, acolo unde arde mai tare pentru campioană, care încă nu este pe loc de play-off, cu doar 4 etape înainte de finiș.

Joi a fost 2-2 în Cupa României, ceea ce înseamnă că FCSB a fost eliminată din competiție. Acum, pentru jocul crucial din campionat, roș-albaștrii se pot baza pe două reveniri importante în lot.

E anunțul făcut de Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, care spune că Juri Cisotti este apt de joc, după ce două meciuri a lipsit din cauza problemelor musculare. De asemenea, FCSB se poate baza și pe fundașul Daniel Graovac, absent și el la ultimele două meciuri.

„Nu o să spun despre echipa de start, o să vedem mâine la 19:00, când se dau echipele. Avem probleme, dar ambele echipe au probleme, iar pentru noi e presiunea e gigantică. Pentru Universitatea Craiova, am mai spus-o, poate e mai important să ne arunce pe noi din play-off decât să câștige acest meci. Lupta aia în trei sus este foarte echilibrată. O victorie ne apropie de play-off și ne aduce și în lupta pentru titlu.

Noi suntem la 10 puncte de Craiova, adică ar fi 7 dacă batem, adică 3 și jumătate la intrarea în play-off. Mai avem trei meciuri cu Metaloglobus, la Arad, un meci complicat, și U Cluj. Putem să câștigăm toate meciurile până la final, dar meciul de la Craiova e foarte important.

Și Cisotti e bine, și Graovac e bine, dar nu sunt toți bine. Matei Popa nu e de vină la niciun gol din meciul de Cupa României. Dacă el e vinovat, ce facem cu ceilalți jucător? Nici 1 la sută nu este de vină”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.

Echipa de start a lui FCSB la Craiova ar putea fi: M.Popa – Crețu, Dawa, Duarte, Radunovic – Lixandru, Joao Paulo – Miculescu, Olaru, Thiam – Bîrligea.

Cu o victorie la olteni diseară, FCSB ar putea urca de pe locul 9 până pe 5, cu 43 de puncte.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!