Niki Pilic, fostul căpitan al echipei de Cupa Davis a Germaniei, a încetat din viață luni, la vârsta de 86 de ani, în țara sa natală, Croația, a anunțat Federația croată de tenis într-un comunicat dat publicității marți, informează DPA.
În timpul carierei sale de jucător de tenis, Niki Pilic a disputat o finală de Mare Șlem la Roland Garros, pierdută în fața românului Ilie Năstase, care s-a impus în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-0, în fața croatului. La dublu, Pilic a cucerit un trofeu, la US Open, în 1970.
Pilic, originar din Split, a fost căpitanul Germaniei între 1987 și 1996, conducând-o la câștigarea primul ei titlu în Cupa Davis, în 1988, înainte de a cuceri trofeul în alte două ocazii, în 1989 și 1993.
El a câștigat, de asemenea, Salatiera de Argint cu Croația, în 2005, și Serbia, în 2010, devenind primul căpitan care a câștigat Cupa Davis cu trei națiuni diferite.
Între 2015 și 2017, Pilic a îndeplinit funcția de consilier în cadrul Federației germane de tenis (DTB).
Până de curând, Niki Pilic era încă pe terenul de tenis și lucra cu tinere talente din Croația. Printre protejații academiei sale din München s-a numărat și deținătorul recordului de titluri de Mare Șlem, sârbul Novak Djokovic.