Diogo Jota și fratele său Andre, decedați în urmă cu două zile în urma unui accident de mașină, au fost înmormântați, sâmbătă, în Portugalia.
La funeralii au fost prezenți colegii și antrenorul de la Liverpool, în frunte cu căpitanul Virgil van Dijk, de asemenea selecționerul Portugaliei, Roberto Martinez, agentul Jorge Mendes și foști colegi, printre care Jordan Henderson.
Funeraliile au avut loc la o biserică din oraşul natal, Gondomar (Portugalia)
Andre Villas-Boas, actualul preşedinte al FC Porto, club care i-a crescut pe Diogo și Andre, a fost și el prezent.
Colegul lui Diogo Jota din naționala Portugaliei, Ruben Neves, s-a deplasat din SUA ș a purtat sicriul, deși s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale a Cluburilor cu Al Hilal cu mai puțin de 24 de ore în urmă.
Cristiano Ronaldo, căpitanul naționalei Portugaliei, nu a fost prezent la funeraliile lui Diogo Jota, dar conform presei din Portugalia a promis familiei fostului său coleg că se va ocupa de plata studiilor celor trei copii.
Liverpool va retrage numărul 20, purtat de Diogo Jota, de asemenea va plăti familiei portughezului salariul integral până la finalul contractului scadent peste doi ani.
Diogo Jota avea 28 de ani în momentul când a decedat, în timp ce fratele său Andre avea 25.