Dinamo va avea un nou complex sportiv

Dinamo va avea un nou complex sportiv
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, miercuri, că CS Dinamo a câştigat procesul cu fostul acţionar dinamovist Nicolae Badea şi că în acest moment nu mai există nicio oprelişte în construirea unui complex sportiv pe actualul amplasament al stadionului Dinamo.

„Aşa cum ştiţi, blocajul a existat în realizarea unui complex sportiv la Dinamo, în pachetul mare cu celelalte stadioane, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, şi a fost generat de aceste litigii în instanţă. În luna aprilie am primit din partea Curţii de Apel o comunicare definitivă şi irevocabilă, că nu mai avem nici un fel de oprelişte în ceea ce priveşte construirea unui complex sportiv aici din punct de vedere al litigiilor juridice. În consecinţă, terenul pe care ne aflăm astăzi, pe actualul amplasament al stadionului, aparţine statului român şi putem să luăm în calcul construirea unui complex sportiv pe actualul amplasament. Ştiţi foarte bine că anul trecut era în discuţie construirea unui stadion nou de dimensiuni reduse pe velodrom, acum putem să analizăm cele două variante”, a declarat Bode pentru Agerpres.

ADVERTISING

Ministerul Afacerilor Interne a transmis deja intenţia de începere a lucrărilor către Compania Naţională de Investiţii: "Calendarul, foaia de parcurs, este una foarte strânsă, am trimis deja către Compania Naţională de Investiţii intenţia noastră de a realiza un complex sportiv modern aici, pe acest amplasament, pe actualul amplasament al stadionului. Aşteptăm să primim confirmarea din partea Companiei Naţionale de Investiţii, vor urma celelalte proceduri de obţinere a certificatului de urbanism, a studiului de comandă, de realizarea a documentaţiei de asumare şi bugetare a demolării, pentru că aici vorbim de o componentă pe care trebuie să şi-o asume Ministerul Afacerilor Interne şi Dinamo, şi costurile nu sunt deloc nesemnificative, vorbim de aproape două milioane de euro, plus-minus. Deci după toate aceste etape odată parcurse, cu siguranţă sfârşitul anului ne va găsi în posibilitatea de a scoate la licitaţie execuţia acestui complex sportiv. Vorbesc, încă o dată, de un complex sportiv, nu de un stadion simplu, în care îşi vor găsit locul multe ramuri sportive ale acestui club de elită al României".

ADVERTISING

Lucian Bode consideră că aceasta este o veste foarte bună pentru suporterii dinamovişti, care şi-au dorit întotdeauna construirea unui stadion pe actualul amplasament.

"Eu am evitat să comunic foarte mult pe acest subiect, dintr-un motiv simplu, sunt un om care încearcă să facă lucruri şi să comunice ce a făcut. De prea multe ori se vorbeşte de ceea ce se doreşte să se facă şi atunci lucrurile sunt în linie dreaptă şi în viitorul apropiat, după ce primim confirmarea de la Compania Naţională de Investiţii, pentru că va trebui să ne introducă în lista sinteză, să apară un nou ordin de ministru, cu o listă reactualizată, atunci cu siguranţă voi comunica public foaia de parcurs despre care vorbim. Dar, da, este este veste foarte bună pentru suporterii dinamovişti", a mai spus Lucian Bode.

ADVERTISING

Stadionul Dinamo a fost exclus de pe lista celor patru stadioane care trebuiau reconstruite în Capitală în vederea organizării de către România a patru partide la Campionatul European de fotbal, din cauza unor litigii juridice cu o societate a fostului acţionar al FC Dinamo, Nicolae Badea.

În cursul anului 2020 se luase decizia ca amplasamentul noului stadion Dinamo să fie pe actualul velodrom, aflat în spatele complexului sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇