Dinamo Kiev vrea să facă o ofertă pentru o vedetă de la CFR Cluj

Dinamo Kiev vrea să facă o ofertă pentru o vedetă de la CFR Cluj

Dinamo Kiev, campioana Ucrainei, grupare antrenată de românul Mircea Lucescu, vrea să dea lovitura și să aducă în campionatul de la nord de România pe unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lui CFR Cluj.

Campioana Ucrainei dorește să își întărească defensiva și să îl aducă pe Andrei Burcă de la CFR Cluj, 28 de ani, după cum anunță presa slavă, oferta celor de la Dinamo fiind o concurență pentru cei de la Al Ain, gruparea arabă de care s-a discutat deja de vineri încoace că l-ar dori pe internaționalul român.

ADVERTISING

Interesant este că fostul mare jucător de la Kiev Sergey Rebrov este antrenorul lui Ain, iar "Mircea Lucescu este îngrijorat, din cauza că ar urma să-l piardă pe fotbalist", scrie publicația Zbirna.24tv.

Există posibilitatea și ca Dinamo Kiev să îl aducă liber de contract pe Andrei Burcă, în iunie anul următor.

INTERVIU. CFR Cluj îl pierde pe Burcă: "Am spus deja ce-mi doresc"

În iarnă, CFR Cluj are ultima şansă să obţină bani de pe urma transferului lui Andrei Burcă, căci el intră în ultimele 6 luni de contract cu gruparea campioană a României.

ADVERTISING

Al Ain a anunțat deja că e dispusă să ofere pe fostul fundaș central de la FC Botoșani suma de 2 milioane de euro.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!