Dinamo București și-a găsit stadion. Unde va juca derbiul cu CSA Steaua din Liga II

Dinamo București și-a găsit stadion. Unde va juca derbiul cu CSA Steaua din Liga II

Cei de la Dinamo București, gruparea de ligă secundă, și-au găsit în sfârșit o casă și știu unde își vor disputa meciurile de pe teren propriu din al doilea eșalon fotbalistic al țării.

Noul administrator special al clubului, Vlad Iacob a anunțat că echipa din „Ștefan cel Mare” va juca pe „Arcul de Triumf” în sezonul viitor, având în vedere că pe stadionul din sectorul 2, în „Groapă” au început procedurile de demolare ale arenei.

„Din ce știu, demolarea stadionului Dinamo va începe în luna octombrie a acestui an. Va fi scoasă la licitație proiectarea noului stadion în viitorul foarte apropiat. Sper să fie finalizat până în 2024. Arena nu va fi cea mai mare problemă a lui Dinamo, pentru că până atunci putem juca pe stadionul ‘Arcul de Triumf’ și pentru meciurile importante, de ce nu, pe Arena Națională.

ADVERTISING

La tragerea la sorți am avut noroc. Vom juca pe teren propriu cu Steaua. Dacă audiența va fi bună la meciurile de acasă, vom face tot posibilul să jucăm pe Arena Națională meciul cu Steaua”, au fost vorbele lui Iacob într-o intervenție telefonică la televiziunea ProArena.

Se speră așadar că noua arenă a celor de la Dinamo să fie gata până în 2024.

După numirea lui Iacob în postura mai sus amintită, Dinamo și-a găsit și antrenor, în postura lui Ovidiu Burcă.

ADVERTISING

În prima etapă de L2, sezon care va începe pe 6 august, Dinamo va merge în deplasare la Progresul.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!