Dezvăluiri de la negocieri: Kylian Mbappe a renunțat la zeci de milioane de euro

Dezvăluiri de la negocieri: Kylian Mbappe a renunțat la zeci de milioane de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Starul francez Kylian Mbappe a renunţat la o parte din primele prevăzute în contractul său cu Paris Saint-Germain, în valoare de „zeci de milioane” de euro, în cadrul unui acord încheiat cu conducerea clubului francez de fotbal în vara trecută, a declarat pentru AFP o sursă care a participat la negocieri.

Potrivit acestei surse, valoarea primelor se ridică la aproximativ 60-70 de milioane de euro, acoperind financiar clubul în cazul unei plecări a lui Mbappe, care va deveni jucător liber în luna iunie, iar de la 1 ianuarie poate semna cu orice altă echipă.

ADVERTISING

Mai multe publicaţii franceze evocă alte sume, precum Le Parisien, care afirmă că Mbappe a renunţat la o primă "de fidelitate" în valoare de 80 de milioane de euro, pe care ar fi trebuit să o primească în septembrie 2023, adăugată altor venituri, ajungându-se la un total de aproape 100 de milioane de euro.

Aceste cifre au fost dezminţite însă de sursa care a asistat la negocierile respective.

Miercuri seară, după câştigarea Supercupei Italiei, Mbappe a asigurat că nu decis deocamdată unde îşi va continua cariera începând din sezonul viitor.

ADVERTISING

"Prin acordul pe care l-am încheiat cu preşedintele în această vară (2023), indiferent de decizia mea, am reuşit să protejăm toate părţile, să păstrăm liniştea clubului pentru provocările care vor veni, acesta este cel mai important lucru", a declarat căpitanul selecţionatei Franţei.

"Nu am luat o decizie, nu mi-am făcut alegerea. Dar avem un acord cu preşedintele, care înseamnă că toate părţile sunt protejate. Viitorul meu nu este o chestiune internă. Trebuie să ne gândim la echipă. Voi anunţa când decizia mea va fi luată", a subliniat atacantul.

ADVERTISING

Kylian Mbappe a mai fost la un pas de a se despărţi de PSG în 2022, când s-a aflat în negocieri avansate cu Real Madrid, dar a decis în final să rămână la clubul parizian, care a reuşit să-l convingă să rămână pe Parc des Princes graţie unor "bonusuri" fabuloase, după cum a anunţat mass-media sportivă internaţională la momentul respectiv.

Acceptând să renunţe la o parte din aceste sume, atacantul oferă clubului PSG posibilitatea de a realiza economii, compensând plecarea sa fără o indemnizaţie de transfer.

La semnarea contractului său din 2022, Mbappe şi-a asigurat un salariu de 72 de milioane de euro brut pe an, o primă la semnătură de 150 de milioane de euro, plătibilă în trei rate, şi o primă de fidelitate de 70 milioane euro brut în primul an, 80 de milioane în cel de-al doilea şi 90 de milioane în cazul ridicării opţiunii pentru un al treilea sezon, conform Le Parisien.

Însă acest acord între preşedintele Nasser Al-Khelaifi şi Mbappe, pentru ieşirea din criza generată în vara trecută de refuzul vedetei de a-şi prelungi contractul cu PSG până în 2025, a redus aşadar suma pe care acesta trebuie să o încaseze de la clubul parizian. Această pierdere ar putea fi compensată însă de o primă generoasă la semnătură, pe care Mbappe o va putea încasa de la viitorul său club, care nu va trebui să achite în schimb nicio sumă de transfer pentru unul dintre cei mai buni fotbalişti ai planetei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇