Francezul Herve Renard, care a demisionat recent din postul de selecţioner al echipei masculine a Arabiei Saudite, a fost numit la conducerea tehnică a naţionalei feminine a Franţei, a anunţat joi seară Federaţia franceză de fotbal (FFF), citată de AFP.
Renard, în vârstă de 54 de ani, nu a mai condus până în prezent nicio echipă feminină. El a semnat un contract valabil până în august 2024 cu FFF, urmând să le conducă pe Les Bleues la viitoarea Cupă Mondială, care va avea loc în perioada 20 iulie – 20 august 2023 în Australia şi Noua Zeelandă, iar apoi la Jocurile Olimpice de la Paris, în vara anului viitor.
Tehnicianul francez şi-a făcut un nume ca antrenor în fotbalul masculin, după ce a condus cu succes mai multe selecţionate (Zambia, Cote d'Ivoire, Maroc, Arabia Saudită), fiind dublu câştigător al Cupei Africii pe Naţiuni, cu Zambia în 2012 şi Cote d'Ivoire în 2015.
El o înlocuieşte la cârma naţionalei feminine a Franţei pe compatrioata sa Corinne Diacre, demisă din funcţie pe 9 martie, după un diferend cu cele mai bune jucătoare franceze.
Herve Renard urmează să anunţe vineri lista jucătoarelor convocate pentru meciurile amicale cu Columbia (7 aprilie, la Clermont-Ferrand) şi Canada (11 aprilie, la Le Mans), în cursul unei conferinţe de presă la sediul FFF.
Selecţionata feminină de fotbal a Franţei mai are de disputat în total doar patru meciuri de pregătire înaintea debutului la Cupa Mondială 2023, pe 23 iulie la Sydney, împotriva Jamaicăi.