Deși a fost desființat de critici, după gafele comise în U Cluj - Buzău, Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA în Champions League

Deși a fost desființat de critici, după gafele comise în U Cluj - Buzău, Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA în Champions League
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Istvan Kovacs, personajul negativ al partidei U Cluj – Gloria Buzău, meci disputat sâmbătă în Liga 1 și câștigat de gazde cu 2-1, a fost delegat de UEFA la un meci din faza principală a Champions League.

Kovacs, arbitru în camera VAR la partida din Ardeal, a decis practic acordarea a două lovituri de la 11 metri, după faze foarte discutabile, ambele după minutul 85, la scorul de 1-0 pentru oaspeți.

Arbitrul din Carei a aflat duminică faptul că va fi delegat de UEFA la partida dintre Steaua Roșie Belgrad și PSV Eindhoven. După ce a întors fazele dictate de centralul George Roman cu de la sine putere, la VAR, în tabăra buzoienilor s-a iscat o revoltă, iar Constantin Budescu a vrut să scoată echipa de pe teren.

Kovacs va fi ajutat în acest meci, la cele două linii, de Mihai Marica și Ferencz Tunyogi. Al patrulea oficial de la meciul din Serbia va fi Horațiu Mircea Feșnic. În camera VAR vor lua loc Cătălin Popa și Sebastian Colțescu.

Observatorul arbitrilor din partea UEFA a fost delegat francezul Pascal Pierre Garibian, iar delegatul UEFA georgianul Irakli Nakaidze. Kovacs se laudă în acest sezon cu 21 de partide la centru, dintre care 3 în Liga Campionilor, care ajunge săptămâna viitoare la a șaptea etapă.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!