Descoperirea făcută de selecționerul Olandei după ce a analizat România: "Trebuie să o luăm foarte în serios"

Descoperirea făcută de selecționerul Olandei după ce a analizat România: "Trebuie să o luăm foarte în serios"

Selecționerul Olandei, Ronald Koeman, a dezvăluit ce a descoperit după ce a analizat România înaintea meciului din optimile de la EURO 2024.

Koeman a declarat că România trebuie tratată foarte serios, deoarece este o echipă puternică.

”O luăm în serios pe România! Foarte serios! Știu la ce ne putem aștepta. Trebuie să fim mai buni decât la meciul contra Austriei.

Este o echipă care poate fi foarte agresivă și e foarte puternică din punct de vedere fizic în zona defensivă. Are individualități și creează pericol la cornere și loviturile libere. Cred că este suficient…”, a declarat selecționerul Olandei, citat de Digisport.ro.

ADVERTISING

Partida va avea loc pe 2 iulie, de la ora 19:00, la München. „Tricolorii” se întorc astfel în orașul în care au învins Ucraina cu 3-0.

Olanda a terminat pe locul 3 în Grupa D, după Austria și Franța. A câștigat meciul de deschidere cu Polonia cu 2-1, apoi a remizat cu Franța, scor 0-0, iar apoi a fost învinsă de Austria cu 3-2.

România și Olanda s-au întâlnit ultima dată în 2017, într-un meci amical pe care l-am pierdut cu 3-0. Am mai întâlnit Olanda și în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2014 și am pierdut cu 4-1 și 4-0.

ADVERTISING

Ne-am întâlnit cu Olanda și la EURO 2008, când am pierdut cu 2-0, deși batavii erau deja calificați.

Dacă trece de Olanda, România va întâlni în sferturile de finală învingătoarea dintre Austria si Turcia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇