Acţionarul majoritar al FC Rapid, Dan Şucu, s-a declarat dezamăgit de faptul că toate obiectivele din acest sezon au fost ratate, el precizând într-un comunicat de presă că „managerii nu au apărat interesele clubului într-un mod ferm şi exigent”.
El a menţionat că rezultatele slabe ale echipei din play-off, unde a obţinut o singură remiză şi şase înfrângeri, îl obligă să realizeze o evaluare a tuturor oamenilor din departamentul sportiv, de la jucători, la antrenori, staff tehnic şi manageri.
"Faptul că nu am reuşit să atingem niciunul dintre obiectivele propuse pentru acest sezon este dezamăgitor pentru noi toţi - pentru dumneavoastră, suporterii, pentru angajaţii clubului, cât şi pentru cei doi acţionari, în egală măsură. Rezultatele proaste din acest an, în condiţiile în care investiţiile au crescut substanţial, necesită o regândire completă a modului în care evaluăm performanţa tuturor colegilor din departamentul sportiv: jucători, antrenori, staff tehnic, manageri. Să fiu clar, în orice firmă (un club sportiv este şi el o firmă), evaluarea permanentă, obiectivă şi riguroasă a tuturor angajaţilor stă la baza performanţei, a eficienţei firmei respective. Această evaluare este făcută întotdeauna de manageri pentru angajaţi şi de proprietari pentru manageri. Pentru mine este evident că la noi evaluările au fost făcute sub standardele cu care sunt eu obişnuit, iar managerii nu au apărat interesele clubului într-un mod ferm şi exigent. La Rapid nu dorim să ne spălăm rufele în public. Lăsăm alte echipe să facă acest lucru, dar vom interveni imediat pentru a aduce rigurozitatea şi performanţa în club", a precizat acţionarul.
"În ultimii doi ani, m-am ocupat direct de zona economică a Rapidului, unde am reuşit să creştem repede şi sănătos, managerii şi-au asumat responsabilităţile, iar gestiunile sunt ţinute curat, ireproşabil. Acum, însă, rezultatele proaste ale echipei, din ultima vreme, m-au forţat să aloc atenţie şi în zona sportivă", a adăugat acţionarul.
Dan Şucu nu a menţionat numele preşedintelui Daniel Niculae, însă a subliniat că "manageri băieţi buni nu există", ci doar manageri corecţi, care îi sancţionează pe cei care merită sancţionaţi.
"Ceea ce mă interesează, în egală măsură, este ca în următoarele trei săptămâni să decidem noua organigramă şi să promovăm manageri responsabili, care vor putea pregăti cum se cuvine sezonul următor. Am mai spus-o şi o repet: manageri băieţi buni nu există! Există doar manageri corecţi, care mulţumesc celor care merită să primească mulţumiri şi care îi sancţionează pe cei care merită sancţionaţi, şi fac acest lucru constant şi echilibrat. Am apreciat rapidismul ca un mare beneficiu pentru club. L-am asimilat cu pasiunea, cu dedicaţia, cu dorinţa de a lupta până la ultimul strop de energie pentru victorie sau pentru îndeplinirea obiectivelor. De aceea, mă deranjează foarte mult să găsesc colegi care invocă rapidismul pentru a-şi crea avantaje personale, pentru a nu respecta disciplina, regulamentele de ordine interioară sau pentru a se strădui mai puţin decât semenii lor. Da, este adevărat, toate campioanele din ultimii 6-7 ani sunt cluburi autoritare, care pun accent pe disciplină, în care deciziile se execută şi nu se comentează. Dacă ne dorim să-i învingem, trebuie, la rândul nostru, să fim disciplinaţi şi hotărâţi!", a menţionat el.
Antrenorul Bogdan Lobonţ, instalat după rezilierea contractului cu italianul Cristiano Bergodi în 16 aprilie, va continua până la finalul actualului sezon.
"Pentru ultimele trei etape, Bogdan Lobonţ nu poate să facă minuni, dar sunt convins că toţi jucătorii ştiu că atitudinea lor din aceste trei meciuri va fi definitorie în ceea ce priveşte continuarea activităţii lor la noi în club, indiferent de contractul pe care îl au semnat în acest moment. Avem jucători tineri, cu potenţial, care îşi aşteaptă şansa de a arăta că pot juca la Rapid. În definitiv, oamenii adoră totdeauna soarele care răsare, nu pe cel care apune", a precizat Dan Şucu.