David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 de metri liber de la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore.
Sportivul nostru ajunge în finală cu al doilea cel mai bun timp, 46.84.
Incredibil, dar Zhanle Pan a ratat calificarea în finală după o cursă modestă! Deținătorul titlului olimpic și recordmenul mondial din această probă nu s-a calificat în ultimul act.
Cu cel mai bun timp în finală s-a califciat americanul Jack Alexy, 46.81. Al treilea timp i-a revenit lui Egor Kornev, 47.29.
Finala va avea loc joi, de la ora 14:30.
„Da, mi-a zis antrenorul mai devreme că nu s-a calificat Pan, nu? Da, n-am apucat să văd și eu. Dar, uite, e cu Jack Alexy. Suntem deja, din semifinale, doi oameni sub 47 de secunde, ceea ce înseamnă că suta liber evoluează și noi evoluăm odată cu ea. Și chiar dacă asta înseamnă că e mai intensă competiția, sunt aici pentru ea. Asta e ceea ce face sportul frumos.
Am dormit puține ore, că a trebuit să mă trezesc devreme pentru suta asta, dar au fost niște ore de calitate, să zicem.
Dacă era o finală, poate aș fi accelerat mai tare (n.r. - dacă îl vedea pe Alexy). În sensul că m-aș fi ambiționat mai tare. Probabil că da. Dar o să avem răspunsul clar mâine.
Acum am vrut să mă duc suficient de repede încât să mă calific fără să am vreun stres. Dacă era posibil și a fost posibil. Și văd că mi-am și depășit un pic așteptările. Adică am mers cu al doilea timp al meu ever”, a spus David Popovici, conform Golazo.ro.
Tânărul sportiv a câștigat bronzul la Jocurile Olimpice de anul trecut la 100 de metri liber. El este dublu campion european în această probă, dar și campion mondial în 2022.
Marți, David a câștigat deja medalia de aur la 200 de metri liber, după o cursă de excepție.