David Popovici (21 de ani) a intrat în istoria Campionatelor Europene de înot.
Popovici s-a calificat en-fanfare în semifinalele probei de 100 de metri liber Campionatelor Europene de înot de la Paris, după ce a obținut cel mai bun timp din serii.
Sportivul român a concurat în ultima serie și a obținut timpul de 47.13, cel mai bun timp din serii, astfel că s-a calificat în semifinalele probei de 100 de metri liber. Dacă accederea în semifinale poate fi considerată o obișnuință pentru un sportiv de nivelul lui Popovici, iese în evidență o bornă impresionantă.
Popovici este primul înotător din istorie care coboară sub 47.20 în seriile unui Campionat European de înot, scrie Eurosport. Tot el deținea și vechiul record, stabilit în 2022, la Roma.
Al doilea timp din serii, la CE Paris 2026, i-a aparținut croatului Jere Hribar (47.80), iar al treilea spaniolului Luca Hoek (47.90).
Semifinalele probei de 100 de metri liber au loc tot marți, 11 august, de la 20:32 și 20:36.
Eric-Ștefan Andrieș și Patrick Dinu au ratat calificarea în semifinale. Andrieș a obținut timpul de 49.79, în seria a patra, în timp ce Dinu a încheiat pe locul opt, cu 48.83, în penultima serie.
