Darius Olaru, reacție nervoasă după victoria cu PAOK Salonic

Darius Olaru, reacție nervoasă după victoria cu PAOK Salonic

Căpitanul echipei FCSB, Darius Olaru, a declarat după victoria cu PAOK Salonic, scor 1-0, din Europa League, că el a inventat golul victoriei înscris de Daniel Bîrligea, iar arbitrul german Sascha Stegemann a inventat un cartonaş roşu pentru el.

„Ne bucurăm că într-un final am reuşit să câştigăm trei puncte mari în deplasare, împotriva unei echipe foarte bune, pe un teren greu şi cu un om în minus. A fost o seară nebună şi dificilă, dar am reuşit să câştigăm cele trei puncte. Eu am inventat acel gol, iar după aceea arbitrul a inventat acel cartonaş roşu pentru mine… Nu ştiu, la acea fază am condus mingea 30-40 de metri cu om în spate, m-a împins constant, iar când am căzut pe minge mi-a arătat foarte uşor cartonaşul galben. Şi la primul galben a fost uşor, pentru că am dat clar în minge, atunci când se accidentează şi Lixandru. Nu ştiu, îmi pare rău, însă, în acelaşi timp, mă bucur… colegii au făcut treabă bună şi fără mine”, a afirmat Olaru la postul Digi Sport.

ADVERTISING

"Sunt trei puncte mari, fără mine, cu mine, importante sunt punctele. Cea mai mare pierdere în seara asta este Lixandru, cumva mi-aş dori să nu se fi accidentat, dar din ce am văzut e ceva destul de grav. Sper să fie tare şi sunt sigur că va reveni mai puternic", a adăugat Darius Olaru.

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în etapa a doua a competiţiei de fotbal Europa League, deşi a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică.

ADVERTISING

Aceasta este cea de-a doua victorie consecutivă în competiţie pentru FCSB, după 4-1 cu letonii de la RFS, săptămâna trecută, la Bucureşti. Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Glasgow Rangers (24 octombrie, în deplasare), FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇