Daniel Pancu, noul antrenor de la CFR Cluj - oficial

Daniel Pancu, noul antrenor de la CFR Cluj - oficial
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj l-a prezentat oficial, joi, pe Daniel Pancu (48 de ani), noul antrenor al echipei.

Printr-un comunicat oficial, CFR Cluj a anunțat instalarea lui Daniel Pancu, fostul selecționer al naționalei U21 a României, ca antrenor în Gruia.

„Bun venit în familia CFR, Daniel Pancu! CFRiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că Daniel Pancu este noul nostru antrenor. (…)

Noul nostru antrenor își va intra în atribuții începând de sâmbătă, după partida cu Dinamo. Îi urăm, pe această cale, mult succes, cât mai multe reușite și amintiri frumoase alături de noi!”, se arată într-un comunicat al CFR-ului.

În ultimii doi ani, fostul internațional a fost selecționerul naționalei de tineret a României, alături de care a participat la Campionatul European U21 din Slovenia.

Anterior, Daniel Pancu a mai pregătit România U20, dar și formațiile Rapid București și Poli Iași.

Pancu va sta pe banca lui CFR Cluj începând de la meciul cu Unirea Slobozia, de la începutul returului sezonului regulat din Superliga.

Bun venit în familia CFR, Daniel Pancu! 🏟📢 CFRiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că Daniel Pancu este noul nostru...

Publicată de Fotbal Club CFR 1907 CLUJ pe Joi, 30 octombrie 2025

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇