Daniel Bîrligea, prezentat la FCSB: Campioana României, convinsă că a dat lovitura

Daniel Bîrligea, prezentat la FCSB: Campioana României, convinsă că a dat lovitura

FCSB l-a prezentat, marți, pe Daniel Bîrligea (24 de ani) în cadrul unei conferințe de presă.

Transferul-vedetă făcut de FCSB la finalul verii, Daniel Bîrligea, atacantul cumpărat de la CFR Cluj cu două milioane de euro, a fost prezentat, marți, în cadrul unei conferințe de presă organizată la reședința patronului Gigi Becali.

La discuția cu jurnaliștii, BÎrligea s-a declarat fericit pentru pasul făcut în carieră. El a semnat un contract pe cinci ani cu FCSB, cu un salariu de 25.000 de euro pe lună.

ADVERTISING

"Sunt foarte fericit că sunt aici. Am fost foarte bine primit, Sunt pregătit pentru luptă. Sincer, de al ora 3 până la 10 cred că am avut 70 de apeluri. La un moment dat i-am spus agentului să rezolve el că eu vreau să mă odihnesc. Ai nevoie de încredere ca să faci rezultate. Am primit încredere și vreau să răsplătesc cu fapte. Aveam apeluri peste apeluri, dar eram fericit că voi face un pas în față.

Tot ce a ieșit în presă e adevărat, au fost și ofertele din Rusia. Ne pregătim pentru meciurile mari din Europa.

ADVERTISING

Eu am decis tot, cum a zis și domnul Becali. Agentul e cu partea birocratică. Deciziile le iau eu. Dacă nu voiam să vin aici, nu veneam. Am avut câteva mesaje, dar nu m-au influențat.

Vreau să marchez cât pot de mult. Mă ajută mai mult un stil combinativ, ai mai multe șanse.

Nu îmi place să mă compar cu cineva. Sunt eu și vreau să fiu cea mai bună versiune a mea", a declarat Daniel Bîrligea la conferința de presă.

FCSB, convins că a dat lovitura cu transferul lui Daniel Bîrligea

Prin vocea lui Gigi Becali, FCSB s-a declarat foarte încântată de transferul lui Daniel Bîrligea de la CFR Cluj.

ADVERTISING

Becali l-a lăudat pe atacantul adus de la rivala din campionat și s-a declarat convins că a dat lovitura.

"Are forță, dribling. Voi trebuie să vă gândiți. Spune-mi un atacant pe care aș da eu două milioane. Pe el am dat. Și nu mai spun alte detalii, că se ajunge la 3. O să vedem peste câteva luni dacă cunosc fotbal sau nu. O să vedem câte goluri o să dea la Steaua și câte dădea la CFR!

Când am spus un milion jumate, eu dădusem două, dar mi-am dat seama că e ceva în neregulă și am zis că dau 2,5 milioane, dar atunci am glumit, nu dădeam eu atât. E 3 clase peste Louis Munteanu, nu e glumă. Ăsta e altceva, e din alt film!

„Și nu numai asta, m-am consultat cu Meme. Dacă Meme îmi spune nu știu ce să zic. Dar dacă Meme îți zice direct că e bun, trebuie să îl iei. Mi-a zis că e 3 clase peste Munteanu. Când zice Meme că e bun înseamnă că e Ronaldo, e mare fotbalist. Nu știu cu cine să îl compar, că este altceva. Are stilul ăla al lui Cămătaru. Intră din lateral în viteză, face slalom și imediat îl vezi lângă portar.

Thereau era alt gen, era un fel de decar mai mult. Ăsta e atacant. Și nu pierde mingea. Când vine la el, o protejează. Dan Petrescu trebuie să înțeleagă că au luat două milioane, bani pe care nu îi mai luau. Nu cred că ne mai pune cineva probleme la campionat. Eu acum am călăi, nu mai poți să le stai în față. Eu am călăi acum, cu Miculescu, cu Popa, cu Tănase, cu Popescu.

O să vedeți că nu o să am de ce să îl critic. Se bate, zici că e vijelie. L-am dorit foarte tare. E singurul jucător de la CFR de care mă ofticam, că nu am si eu unul ca el. Norocul meu a fost și Mircea Lucescu, că nu l-a luat la lot.

Că după ziceau că e jucător de națională. Nu mai vreau pe nimeni, deja avem prea mulți. Am zis de Abdallah că e și el atacant bun, dar e de la cer la pământ. Vorbim de mobilă de lux și de mobilă de brad", a declarat Gigi Becali.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!