Daniel Bîrligea a aflat verdictul medicilor după accidentarea suferită: CFR Cluj a făcut anunțul

Daniel Bîrligea a aflat verdictul medicilor după accidentarea suferită: CFR Cluj a făcut anunțul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Daniel Bîrligea (23 de ani), atacantul CFR Cluj, a aflat verdictul medicilor după accidentarea suferită chiar când fusese convocat la echipa națională a României pentru dubla cu Israel și Elveția din preliminariile EURO 2024.

Cristi Balaj, președintele clubului, a oferit detalii despre starea lui Daniel Bîrligea și a spus că accidentarea lui nu este una gravă. Chiar dacă n-a precizat exact durata de timp cât va fi indisponibil Bîrligea, Balaj a lăsat de înțeles că atacantul va reveni pe teren pentru CFR Cluj după meciurile României.

ADVERTISING

Accidentarea l-a scos din joc pe Daniel Bîrligea pentru dubla României cu Israel și Elveția, ultimele două meciuri din preliminariile EURO 2024.

"Nu e foarte gravă accidentarea, doar că nu putea să evolueze în următoarele partide. Riscurile ar fi fost foarte mari, selecționerul își dorește jucători în formă maximă. Având o accidentare de genul acesta, e foarte greu să evoluezi, mai ales când vine vorba de echipa națională.

Important e să revină cât mai repede, păcat că nu poate fi apt pentru meciurile echipei naționale", a spus Cristi Balaj, la Digi Sport.

ADVERTISING

Daniel Bîrligea este unul dintre cei mai folosiți jucători din acest sezon la CFR Cluj, cu 20 de meciuri (1.257 de minute) în toate competițiile, timp în care a marcat de cinci ori și a livrat cinci pase de gol.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!