Dan Petrescu a recunoscut că a vrut să plece de la CFR Cluj la finalul lui 2021.
Petrescu spune că și-a dorit din toată inima să preia echipa națională, dar șefii lui CFR Cluj nu i-au permis să plece.
"Nu am fost lăsat. Am vrut să mă duc la națională. Am avut o clauză de 400 de mii, dar nu am vrut să plătesc să antrenez gratis. Știți și voi că Federația nu are bani. Eu am vrut să merg, dar patronul ar fi fost foarte supărat. Sincer, și eu mi-aș fi dorit să plec. M-am gândit că trebuie să fac și eu ceva la echipa națională după ce am fost jucător. Dar poate nu e timpul pierdut", a spus Dan Petrescu la Prima Sport.
Dan Petrescu a fost printre primele opțiuni pentru FRF pentru postul de selecționer, dar a zis pas.
Ulterior a fost ofertat și Ladislau Boloni, dar și acesta a refuzat oferta FRF.
Astfel s-a ajuns la varianta de rezervă Edi Iordănescu. Acesta ar putea fi demis în luna iunie în funcție de rezultatele din Liga Națiunilor.