Dan Petrescu s-a arătat dispus să antreneze rivala locală a formației CFR Cluj, Universitatea.
Petrescu spune că nu crede în trădări fotbalistice și că antrenează unde consideră că este mai bine pentru el.
Ca să argumenteze, el a afirmat că este dispus să o antreneze pe Universitatea Cluj.
"Sunt foarte mulți antrenori care sunt catalogați: "Ăsta nu poate să antreneze acolo!". De ce? E liber, e antrenor. Se duce unde e bine și pentru el, și pentru echipa respectivă. De exemplu, eu dacă am fost la CFR Cluj nu pot să mă duc la U Cluj? De ce? Care-i problema? Sunt antrenor liber, fac ce vreau! Antrenez unde vreau. Sau de la FCSB să nu antrenez la Rapid?", a spus Petrescu, potrivit Gsp.ro.
De asemenea, Petrescu și-a amintit și de perioada scurtă în care a fost antrenor la Rapid.
"Eu ca antrenor îmi dau viața unde merg. Orice se poate spune despre mine, dar nu poți spune că nu sunt profesionist. Dacă eu eram la Rapid și asta s-a vrut, asta am făcut. Eu am dat totul, din păcate alții care erau acolo n-au dat totul. Eu am plecat de la Rapid și am luat campionatul cu Urziceni, iar Rapidul unde s-a dus? Mai nicăieri!", a completat Petrescu.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: