Curtea de Apel București a anuntat sentința în procesul pentru marca Steaua

Curtea de Apel București a anuntat sentința în procesul pentru marca Steaua
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea de Apel București a anunțat sentința în procesul pentru marca Steaua.

CAB a dat câștig de cauză CSA Steaua, însă decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

"Soluția pe scurt: Respinge apelul ca nefondat. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea se va depune la Curtea de Apel București. Pronunțată prin punerea la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, azi, 6.03.2024", se precizează în sentință.

În 2019, FCSB a cerut anularea tuturor mărcilor deținute de CSA Steaua. Dosarul a fost retrimis la Curtea de Apel București, iar acum a sosit sentința.

ADVERTISING

”O nouă victorie a mea în instanță ! Avocatul lui Becali a pierdut din nou în fața mea, în încercarea de a ne anula sau decădea mărcile aflate în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București!

Am muncit ca de obicei foarte mult și am satisfacția că instanța mi-a dat dreptate! În loc sa fiu recompensat pentru toate reușitele mele, mi s-a luat din salariu și, cu toate acestea, am găsit puterea să lupt mai departe! Sunt mândru de munca mea și de eforturile pe care le-am făcut!

Este inadmisibil ca eu să am rezultate remarcabile, iar conducerea Ministerului Apărării Naționale să nu mă aprecieze și să nu îmi acorde sporul integral pentru lucrări de excepție, spor pe care îl merit, deoarece am câștigat dosare foarte grele și am păstrat în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei marca Steaua București, numele Steaua București si palmaresul echipei de fotbal!

ADVERTISING

Sper ca eforturile depuse de către mine să fie recompensate de ministrul Apararii Nationale la adevărata lor valoare în cel mai scurt timp!”, a scris Florin Talpan, pe Facebook.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇