Universitatea Craiova și FCSB au remizat, joi, scor 2-2, în etapa a treia din grupa B a Cupei României. În urma rezultatului, campioana României ratează calificarea în sferturile de finală.
Meciul a început tare, cu un gol marcat de Adrian Rus, cu un șut de la distanță la care Matei Popa n-a avut reacție, în minutul 9.
FCSB a egalat, însă, repede, prin Daniel Bîrligea, care a profitat de o ieșire hazardată la ofsaid a apărării oltenilor, a preluat o minge centrată în careu și l-a învins pe Isenko, în minutul 15.
Matei Popa a avut, în minutul 32, o intervenție fabuloasă, salvatoare, la o lovitură de cap a lui Stevanovic din apropiere.
La pauză a fost 1-1. În repriza secundă, Florin Ștefan a marcat în minutul 54, pe o contră, după ce a profitat de alunecarea nefericită a lui Crețu. David Popa, care bifat primele sale minute la echipa mare a FCSB în acest sezon, a egalat pentru campioana României, în minutul 65, cu un șut din careu.
Octavian Popescu a ratat o șansă uriașă de gol, în minutul 77, când a scăpat spre poarta lui Isenko după o preluare excelentă, dar a tras puțin pe lângă poartă. S-a terminat 2-2, iar FCSB părăsește Cupa României încă din faza grupelor.
Universitatea Craiova merge mai departe în sferturile de finală, alături de surpriza Gloria Bistrița. După trei meciuri, Craiova a terminat grupa B pe primul loc, cu șapte puncte, în timp ce Gloria Bistriță a terminat pe locul doi, cu șase. FCSB a încheiat grupa pe locul cinci, cu patru puncte.
În celălalt meci jucat joi în grupa B, Gloria Bistrița a învins surprinzător UTA Arad, scor 1-0, pe teren propriu.
Dinamo și FC Hermannstadt au mai obținut, joi, calificarea în sferturile Cupei României, din grupa D.
CFR Cluj, FC Argeș, Metalul Buzău, U Cluj, Dinamo, Hermannstadt, Universitatea Craiova și Gloria Bistrița sunt echipele calificate în sferturile de finală din Cupa României
Rezultatele de joi din Cupa României:
Concordia Chiajna - FC Botoșani 2-3 (Bălan 25, Ciuciulete 67 / Diaw 23, Bodișteanu 51, Cîmpanu 55)
CS Dinamo - Farul 0-4 (Markovic 28, 48, 64, Doicaru 43)
Dinamo 1948 - FC Hermannstadt 2-0 (Cîrjan 48, Opruț 60)
Gloria Bistrița - UTA Arad 1-0 (Chukwu 21)
Universitatea Craiova - FCSB 2-2 (Rus 9, Fl. Ștefan 54 / Bîrligea 15, D. Popa 65)
Sferturile de finală din Cupa României
În urma rezultatelor din grupe, iată meciurile din sferturile de finală ale Cupei României.
- FC Argeș - Gloria Bistrița
- Universitatea Craiova - CFR Cluj
- U Cluj - Hermannstadt
- Dinamo - Metalul Buzău
