FIFA a implementat o serie de reguli noi la Cupa Mondială 2026, iar multe dintre ele îi vor surprinde pe fanii fotbalului.
Una dintre modificările majore aprobate de IFAB vizează extinderea rolului sistemului VAR. Acesta va putea interveni și în situațiile în care sunt comise faulturi în interiorul careului înainte ca mingea să fie repusă în joc, inclusiv la lovituri de colț sau faze fixe de tip lovitură liberă.
Arbitrii asistați video vor avea acum dreptul de a verifica nu doar fazele de penalty sau ofsaid, ci și acordarea cartonașelor galbene, precum și deciziile greșite legate de loviturile de colț.
Noile prevederi includ și sancțiuni mai stricte ce îi vizează pe jucători. Cei care își acoperă gura în timpul unor discuții tensionate sau schimburi de replici cu adversarii pot fi eliminați direct.
Mai mult, orice jucător sau membru al staff-ului care părăsește terenul ca formă de protest va fi eliminat, o decizie inspirată de incidentele petrecute la finala Cupei Africii pe Națiuni.
Totul se va petrece mai repede
Pentru a reduce timpul pierdut, IFAB introduce un interval maxim de 5 secunde pentru repunerile din aut și pentru repunerile portarilor, cu scopul de a accelera ritmul jocului.
De asemenea, jucătorii înlocuiți vor trebui să părăsească terenul în cel mult 10 secunde. În caz contrar, înlocuitorul nu va mai putea intra imediat, ci va trebui să aștepte următoarea întrerupere, cu acordul arbitrului.
Reguli noi pentru tratamentele medicale
O altă schimbare importantă prevede că un jucător care primește îngrijiri medicale va fi obligat să părăsească terenul timp de un minut. Există însă excepții pentru accidentări serioase, precum lovituri la cap suferite de portar sau situații în care este afectat executantul unei lovituri de pedeapsă.
În premieră, fiecare partidă de la turneele oficiale va include o pauză de hidratare de trei minute în mijlocul fiecărei reprize. Măsura este gândită pentru a proteja jucătorii de condițiile meteo dificile din Mexic și America de Nord.
