Campioana mondială Argentina și-a asigurat cu mari emoții calificarea în optimile Cupei Mondiale, după victoria cu 3-2, obținută după prelungiri în fața reprezentativei Capului Verde, într-un meci disputat sâmbătă dimineață, la Miami.
Considerați mari favoriți înaintea partidei, sud-americanii au întâmpinat o rezistență dură din partea formației africane, care a revenit de două ori pe tabelă și a fost aproape de o surpriză de proporții.
Scorul a fost deschis de Lionel Messi, în minutul 29. Starul argentinian a ajuns astfel la șapte goluri la actuala ediție a competiției și la 20 de reușite în istoria participărilor sale la Cupa Mondială.
Capul Verde a restabilit egalitatea în minutul 59, prin Duarte.
Argentina a trecut din nou în avantaj în minutul 90+3, când a înscris Lisandro Martinez, însă formația africană nu a renunțat la luptă. Cabral a făcut 2-2 în minutul 90+13 și a trimis din nou emoțiile în tabăra sud-americană.
Golul decisiv a fost înscris în minutul 111. Romero a trimis mingea în poartă, însă FIFA a trecut reușita în contul lui Borges, ca autogol.
Joao Paulo, fotbalist legitimat la FCSB, a rămas pe banca de rezerve a selecționatei Capului Verde.
În optimile de finală, Argentina se va duela cu Egipt.
Columbia merge în optimi
Tot sâmbătă, Columbia și-a obținut calificarea în optimile Cupei Mondiale, după succesul cu 1-0 în fața Ghanei, într-o partidă disputată la Kansas City.
Singurul gol al întâlnirii a fost înscris de Arias, în minutul 14.
Columbienii au mai introdus o dată mingea în poartă, prin Luis Diaz, în minutul 57, însă reușita a fost anulată pentru poziție de ofsaid.
În faza următoare a competiției, Columbia va înfrunta reprezentativa Elveției.
Programul complet din optimi:
Sâmbătă
- ora 20.00: Canada - Maroc (Houston)
- ora 00.00: Paraguay - Franţa (Philadelphia)
Duminică
- 23.00: Brazilia - Norvegia (New York)
Luni
- 03.00: Mexic - Anglia (Ciudad de Mexico)
- 22.00: Portugalia - Spania (Dallas)
Marţi
- 02.00: SUA - Belgia (Seattle)
- 19.00: Argentina - Egipt (Atlanta)
- 23.00: Elveţia - Colombia (Vancouver)
