Cunoaștem echipa care va termina anul pe primul loc în clasamentul FIFA

Cunoaștem echipa care va termina anul pe primul loc în clasamentul FIFA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Selecţionata de fotbal a Belgiei va încheia anul pe prima poziţie a clasamentului mondial FIFA, pentru a patra oară consecutiv, în urma rezultatelor înregistrate în ultimele meciuri internaţionale oficiale din 2021, disputate săptămâna aceasta, informează presa sportivă belgiană.

Naţionala pregătită de Roberto Martinez domină fără întrerupere ierarhia Federaţiei internaţionale din septembrie 2018, iar acum risca să fie detronată de cvintupla campioană mondială Brazilia, aflată pe locul secund, la o diferenţă foarte mică de puncte.

ADVERTISING

Pentru a fi sigură că rămâne în fotoliul de lider până la sfârşitul anului, Belgia trebuia să învingă Ţara Galilor, marţi seara la Cardiff, dar acest lucru nu s-a întâmplat, meciul din preliminariile CM 2022 încheindu-se la egalitate, 1-1.

Brazilia putea profita de acest rezultat pentru a-i detrona pe belgieni, însă Selecao a obţinut la rândul ei doar o remiză în partida cu Argentina (0-0), disputată la San Juan, astfel că rocada în fruntea clasamentului FIFA nu se va mai produce.

Belgia va păstra astfel primul loc în această ierarhie cel puţin până la sfârşitul lunii ianuarie, când sunt programate următoarele meciuri interţări din America de Sud.

ADVERTISING

FIFA va da publicităţii noul său clasament pe naţiuni în data de 25 noiembrie.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!