Ianis Hagi a fost transferat de Glasgow Rangers de la Genk, însă negocierile dintre cele două părți n-au fost deloc ușoare.
Campioana Belgiei din sezonul trecut a renunțat la internaționalul român la doar câteva luni distanță de la transferul său de la Viitorul.
Iar Genk l-a cedat pe Ianis pe mai puțini bani decât a plătit pentru a-l aduce în vara trecută.
3,4 milioane de euro este suma pe care s-au înțeles Genk și Rangers.
La Rangers, potrivit surselor SpotMedia.ro, Ianis va avea un salariu anual de 900.000 de lire sterline, la care se vor adăuga mai multe bonusuri ușor de atins (prezențe, goluri si assisturi), iar leafa fiului lui Gică Hagi ar putea atinge 1,2 milioane de euro pe sezon.
Rangers a vrut să prelungească împrumutul
Cu probleme financiare încă dinainte de izbucnirea pandemiei, gruparea scoțiană a încercat să prelungească împrumutul lui Ianis pentru sezonul 2020/2021.
Conform informațiilor noastre, aceasta a fost prima ofertă facută de Rangers pentru Ianis, însă formația de pe Ibrox s-a lovit de refuzul categoric al belgienilor.
Genk le-a transmis scoțienilor că nu acceptă un nou împrumut, dar că e dispusă să negocieze suma de transfer stabilită în iarna, de 5 milioane de euro.
După mai multe săptămâni de negocieri, Genk, clasată în afara locurilor de cupe europene în acest sezon incheiat prematur în Belgia, a acceptat oferta de 3 milioane de lire sterline (3,4 milioane de euro).
Lazio, interesată doar în presă
Oficialii belgienilor au sperat ca interesul lui Lazio, tot anunțat prin presa din Italia, să-i sperie pe scoțieni și aceștia să plătească 5 milioane de euro pentru a nu risca să-l piardă pe Ianis.
Interesul lui Lazio a fost, însă, doar în presă, pentru că, în realitate, italienii n-au dat niciun semn oficial că ar fi interesați de transferul fotbalistului în vârstă de 21 de ani.
Lazio e concentrată pe încheierea sezonului în Italia, unde e implicată în lupta pentru Scudetto, iar strategia pentru perioada de transferuri n-a fost încă pusă la punct de președintele Claudio Lotito și directorul sportiv Igli Tare.
2024 e anul în care expiră contractul lui Ianis Hagi cu Rangers