CSM București învinge Borussia Dortmund în Liga Campionilor

CSM București învinge Borussia Dortmund în Liga Campionilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CSM Bucureşti a învins cu emoţii echipa germană BV Borussia 09 Dortmund, în ciuda scorului final, 33-29 (16-14), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu”, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor.

Campioana României nu a reuşit să păstreze pe tabelă o diferenţă proporţională cu valoarea celor două echipe, însă a obţinut o victorie importantă.

După zece minute echilibrate, CSMB s-a desprins la 10-4, după şase goluri consecutive. CSM a avut şi 11-5, dar pe final Borussia a redus din diferenţă, scorul la pauză fiind 16-14.

ADVERTISING

În partea secundă, ''tigroaicele'' şi-au mărit din nou avantajul la cinci goluri, 20-15, 21-16, dar în min. 57 ecartul era de doar un gol, 29-28. Câteva erori ale oaspetelor au făcut ca finalul să fie mai liniştit pentru echipa antrenată de Adrian Vasile, care a câştigat cu 33-29.

Cristina Neagu a fost cea mai bună jucătoare a echipei bucureştene, cu 11 goluri marcate. Au mai înscris Siraba Dembele Pavlovic 6 goluri, Elizabeth Omoregie 7, Carmen Martin 3, Samara Da Silva Vieira 1, Ema Ramusovic 2, Emilie Hegh Arntzen 2, Yvette Broch 1. Jelena Grubisic a parat 6 şuturi, iar Marie Davidsen 4.

ADVERTISING

Pentru Borussia au punctat Merel Freriks 5 goluri, Laura van der Heijden 3, Frida Namo Roenning 5, Mia Zschocke 5, Amelie Berger 6, Jacqueline Moreno 2, Mie Sophie Sando 2, Tessa van Zijl 1.

Yara ten Holte a apărat 10 şuturi (24,39%).

Au arbitrat portughezele Marta şi Vania Sa, iar delegat EHF a fost sârboaica Tatjana Medved.

Clasament
1. Rostov Don 16 puncte (11 jocuri)
1. Team Esbjerg 15 p (9 j)
3. FTC-Rail Cargo Hungaria 15 p (9 j)
4. CSM Bucureşti 12 p (11 j)
5. Brest Bretagne Handball 10 p (9 j)
6. BV Borussia 09 Dortmund 9 p (11 j)
7. Buducnost BEMAX 2 p (11 j)
8. Podravka Vegeta Koprivnica 2 p (9 j)

ADVERTISING

În alt meci jucat sâmbătă, Rostov pe Don a dispus de Buducnost cu 30-20. Duminică vor avea loc partidele Podravka - Brest Bretagne Handball şi Team Esbjerg - FTC-Rail Cargo Hungaria.

CSM va juca următorul meci pe 6 februarie, tot la Bucureşti, cu Podravka.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇