Cristiano Ronaldo nu exclude o retragere din fotbal

Cristiano Ronaldo nu exclude o retragere din fotbal

Cristiano Ronaldo, lasă după Cupa Mondială 2022 din Qatar anunţarea unei decizii privind continuarea sau nu a activităţii competiţionale, scrie DPA.

”Doar eu personal voi decide ce voi face în continuare, nimeni altcineva. Dacă voi decide să continui să joc atunci asta voi face, dacă nu, nu. Eu singur îmi decid viitorul, eu sunt şeful meu”, a spus star-ul lusitanilor în vârstă de 37 de ani.

El s-a declarat convins că Portugalia se va califica la turneul final al CM din Qatar.

Ronaldo a jucat pentru prima dată la Cupa Mondială în 2006, când lusitanii s-au clasat pe locul al patrulea, dar în cele trei turnee care au urmat naţionala Portugaliei nu a mai trecut de optimile de finală.

ADVERTISING

Cel mai bun marcator din toate timpurile la nivelul selecţionatelor de seniori (115 goluri în 185 de meciuri), Cristiano Ronaldo are în palmares un titlu de campion european, cucerit cu Portugalia la EURO 2016, astfel că moştenirea sa internaţională nu poate fi pusă sub semnul întrebării, însă performanţele sale la Cupa Mondială reprezintă cu siguranţă ceva ce doreşte să îmbunătăţească.

Primul obstacol în calea prezenţei sale în Qatar îl reprezintă finala play-off-ului în care Portugalia va înfrunta Macedonia de Nord. Echipa pregătită de Fernando Santos este favorită pe hârtie, însă macedonenii au şocat deja lumea fotbalului reuşind să elimine în semifinale reprezentativa Italiei, campioana en titre a Europei, astfel că orice este posibil în partida programată marţi seara la Porto.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În luna ianuarie, Ronaldo spunea că se vede jucând la cel mai înalt nivel până după 40 de ani, el dezvăluind secretele longevităţii sale într-un interviu pentru ESPN Brazilia.

"Sunt fericit, vreau să continui şi să văd ce va ieşi din asta. Dacă reuşesc să joc la 40 de ani, pot să joc la 41, 42 de ani... Cel mai important este însă să mă bucur de momentul de acum", declara atacantul lui Manchester United.

"Din punct de vedere genetic, nu pot să spun că mă simt ca la 25 de ani, nu trebuie să exagerăm. Dar ca şi cum aş avea 30 de ani. Am grijă de corpul şi de mintea mea", adăuga Ronaldo.

ADVERTISING

Întrebat atunci dacă se poate compara cu alte legende ale sportului, ca vedeta fotbalului american Tom Brady (43 de ani) sau tenismanul Roger Federer (40 de ani), CR7 a răspuns că este vorba de "alte sporturi, cu exigenţe diferite".

"Longevitatea este un lucru fascinant, pe care am început să-l studiez în ultima vreme", sublinia el.

În opinia sa, secretul pentru a se menţine la cel mai înalt nivel este să ai "inteligenţa" necesară "pentru a se adapta" la situaţiile noi şi "a citi bine jocul".

"Îmi cunosc corpul şi am experienţă. La fiecare vârstă, am ştiut să mă adaptez la noi filosofii de joc (...) Sunt mândru să aud că la vârsta mea, am reuşit să-mi menţin nivelul obişnuit de joc", explica el.

"Un lucru am învăţat în ultimii ani: după 33 de ani, corpul va continua să reziste (...) dacă ai grijă cum trebuie de el. Lupta cea mai grea este însă la nivel mental", a conchis portughezul.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!