Cristi Chivu, premiat la Scala din Milano

Cristi Chivu, premiat la Scala din Milano
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cristi Chivu va fi premiat la Scala din Milano.

La 45 de ani, Chivu se pregătește acum pentru o nouă recunoaștere importantă în cariera sa.

Pe 2 septembrie, Asociația Fotbaliștilor Profesioniști Italieni va organiza Gran Gala del Calcio. În cadrul evenimentului vor fi premiați cei mai valoroși oameni din fotbalul italian în sezonul trecut.

Gala va avea loc într-un loc cu o importanță deosebită pentru Italia, Teatro alla Scala din Milano, celebra Scala. Opera italiană se apropie de 250 de ani de existență, fiind inaugurată pe 3 august 1778.

ADVERTISING

Cristi Chivu va fi unul dintre oamenii aflați în centrul atenției la eveniment.

Chivu, favorit pentru titlul de antrenor al anului

Unul dintre cele mai importante premii ale serii va fi cel acordat antrenorului anului. Pentru această distincție au fost nominalizați Cristi Chivu, Cesc Fabregas și Gian Piero Gasperini.

Chivu are 45 de ani și pregătește Inter, Fabregas are 39 de ani și este antrenorul lui Como, în timp ce Gasperini, în vârstă de 68 de ani, se află la AS Roma.

Românul pornește cu prima șansă la câștigarea premiului. Chivu a fost desemnat și în luna mai antrenorul sezonului în cadrul premiilor fotbalului italian.

ADVERTISING

Dacă va primi din nou această distincție, Chivu va bifa o nouă performanță importantă la începutul carierei sale de antrenor.

După o carieră impresionantă ca jucător, în care a reușit să câștige în 2010, alături de Inter Milano, Liga Campionilor, Serie A și Cupa Italiei, Cristi Chivu a început foarte bine și drumul în antrenorat.

La primul său sezon complet ca antrenor al lui Inter, românul a avut rezultate excelente în fotbalul italian. Echipa a câștigat atât titlul de campioană, cât și Coppa Italia.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google