Concluzie clară realizată după ultimul transfer făcut de FCSB: „Înseamnă că te-ai păcălit!”

Concluzie clară realizată după ultimul transfer făcut de FCSB: „Înseamnă că te-ai păcălit!”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a anunțat vineri transferul oficial al fundașului dreapta ghanez Nana Antwi, care vine în această iarnă de la campioana Armeniei, Urartu.

Transferul acestui tânăr fotbalist de 23 de ani pune probleme însă actualului titular de drept Alexandru Pantea. Dar și situației lui Valentin Crețu, fotbalist care încă nu și-a prelungit contractul cu FCSB, dar care a fost luat în cantonamentul din Antalya cu echipa.

„Asta înseamnă că te-ai păcălit grosolan cu Pantea. Îl ai şi pe Ovidiu Popescu care poate juca acolo. De ce vrei neapărat să-l aduci pe Antwi? Ca să joace, aşa e logic”, a sunat declarația făcută de Cristi Costache, fostul oficial de la Rapid, în studio-ul de la Orange Sport. Vorbele sale au fost confirmate practic și de fostul mare jucător al Stelei, Basarab Panduru, aflat la aceeași televiziune în direct: „Antwi este un jucător pe care l-ai văzut în meciurile Farului cu cei de la Urartu (n.r.: din preliminariile Conference League). El a şi dat gol în acel meci cu Farul. De ce îi mai faci contract şi lui Creţu atunci? Ca să-i mulţumeşti mai mult, e contract de mulţumire. Acum îl vom vedea şi pe Pantea pentru că în momentul ăsta are concurenţă”, a declarat fostul decar din Ghencea.

ADVERTISING

FCSB a achitat 50.000 de euro pentru ca Antwi să ajungă încă din iarnă la gruparea lideră acum în Superliga, la 8 puncte peste CFR Cluj.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!