Concluzie amară trasă de presa din Spania după puținele minute jucate de Ianis Hagi în fața Barcelonei

Concluzie amară trasă de presa din Spania după puținele minute jucate de Ianis Hagi în fața Barcelonei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Presa iberică a vorbit despre evoluția lui Ianis Hagi în partida pierdută clar de Deportivo Alaves în fața lui FC Barcelona, scor 1-3, sâmbătă seara, în runda curentă din La Liga.

Românul a bifat 20 de minute, intrând în minutul 77 în locul fundașului dreapta Nahuel Tenaglia, Alaves având atunci superioritate numerică după eliminarea lui Vitor Roque.

Dar, mijlocașul nostru nu a putut să se remarce, iar jurnaliștii basci insistă că Hagi încă nu reușește să arate cea mai bună versiuna a sa: "L-a înlocuit pe Tenaglia, însă a jucat ca extremă dreapta și nu s-a văzut foarte mult, la fel ca Giuliano Simeone, intrat în minutul 63. Încă se așteaptă cea mai bună versiune a lui", a scris Noticias de Alava, care l-a notat cu 5 pe decarul lui Alaves. În plus, jurnaliștii de la El Correo i-au acordat nota 6 lui Ianis: "Intermitent, dar cu detalii pozitive în joc", au scris spaniolii.

ADVERTISING

Hagi a bifat astfel primul joc în La Liga după patru partide consecutive în care a fost uitat pe bancă de antrenorul Garcia. Alaves rămâne pe 12 în Spania, cu 26 de puncte, iar Barca este pe poziția a treia, sub Real și Girona, cu 50 de lungimi.

Ianis Hagi este împrumutat de Alaves până la finalul sezonului de către Glasgow Rangers, iar formația spaniolă nu are opțiunea unui transfer definitiv.

D.A.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!