Concluzia trasă de WTA după parcursul Simonei Halep la US Open

Concluzia trasă de WTA după parcursul Simonei Halep la US Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Asociația de Tenis Feminin (WTA) a analizat parcursul Simonei Halep la US Open, unde s-a oprit în optimile de finală.

WTA consideră că Simona merită o mențiune de onoare pentru evoluția avută la US Open, având în vedere că venea după o accidentare gravă.

"Dacă i-ai fi spus fostei lidere mondiale la începutul sezonului pe hard că va fi în săptămâna doi de la US Open după toate problemele medicale, ar fi zis că glumești. Halep a tot avut probleme la New York, dar anul acesta a obținut victrii mari împotriva campioanei de la Montreal Camila Giorgi și a Elenei Rybakina, înainte să fie eliminată de Elina Svitolina în optimi", a notat WTA.

ADVERTISING

După eliminarea de la US Open, Simona Halep a anunțat programul pe care îl va avea în finalul acestui an.

Sportiva noastră va concura la două competiții din străinătate și la una din România.

Primul turneu la care o vom revedea pe Simona este Indian Wells, între 6 și 17 octombrie. Sportiva noastră are amintiri plăcute de aici, mai ales că a câștigat acest turneu în 2015.

Apoi, Simona va merge în Rusia, la Kremlin Cup, intre 18 și 24 octombrie. Sportiva noastră a câștigat turneul de la Moscova în 2013.

ADVERTISING

În fine, între 25 și 31 octombrie Simona va participa la turneul de la Cluj-Napoca.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!