Clasament surprinzător în Superligă: Ce echipe crede Gică Popescu că vor intra în play-off

Clasament surprinzător în Superligă: Ce echipe crede Gică Popescu că vor intra în play-off

FCSB ocupă locul 13 în clasamentul Superligii, iar CFR Cluj se află pe poziția a 5-a, însă Gică Popescu este convins că atât „roș-albaștrii”, cât și clujenii vor prinde play-off-ul.

De asemenea, Universitatea Craiova, aflată abia pe locul 9, va fi între primele șase echipe la sfârșitul sezonului regulat, crede președintele celor de la Farul Constanța.

"Din păcate, ne-am impiedicat la Craiova, acum 2 săptămâni, când am condus şi am pierdut, suntem mulţumiţi de parcursul pe care l-am avut până acum şi sper să rămânem cât mai mult timp acolo. Ne-am dori din tot sufletul să putem să obţinem o nouă performanţă de campioni, obiectivul e intrarea în play-off", a spus Gică Popescu, potrivit Orange Sport.

ADVERTISING

"Atât CFR, Craiova, FCSB, la finalul campionatului regulat vor fi în play-off, au loturi foarte bune, e greu să rămână afară", a adăugat președintele constanțenilor.

Clasamentul la vârf în Superligă, după 10 runde:

  1. Farul 21p
  2. Rapid 21p
  3. Hermannstadt 19p (-1 joc)
  4. Petrolul 17p
  5. CFR Cluj 15p (-2 jocuri)
  6. UTA 15p

Primele șase clasate la sfârșitul sezonului regulat vor merge în play-off, în timp ce ultimele 10 clasate se vor duela în play-out.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇