CFR Cluj primește o veste excelentă la început de 2022.
Gruparea din Gruia a ajuns la un acord cu atacantul francez Billel Omrani pentru prelungirea contractului.
Acesta a intrat la 1 ianuarie în ultimele 6 luni de contract cu CFR Cluj și putea semna cu orice echipă.
Totuși, conducerea din Gruia l-a convins pe Omrani să semneze prelungirea contractului și francezul va rămâne la CFR, conform PlaySport.
Omrani va parafa o înțelegere valabilă pe încă doi ani și jumătate.
În acest sezon, francezul adus de la Olympique Marseille a marcat 7 goluri pentru CFR Cluj în toate competițiile.
ADVERTISING
El a devenit om de bază sub comanda lui Dan Petrescu și s-a întors la forma din primele două sezoane petrecute în Gruia.