Cel mai vârstnic fotbalist din lume semnează cu o echipă din Europa

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Japonezul Kazuyoshi Miura, cel mai vârstnic fotbalist profesionist în activitate, care va împlini 56 de ani pe 26 februarie, va semna cu o formaţie portugheză de divizia a doua, Oliveirense, informează site-ul TuttoMercatoWeb.

Miura, care este legitimat la o echipă din ţara sa, Yokohama FC, a sosit joi în Portugalia pentru a efectua vizita medicală şi a semna un contract valabil până la finalul sezonului cu Oliveirense, locul 11 în eşalonul secund, unde va evolua sub formă de împrumut.

Atacantul şi-a început cariera de profesionist la Santos, în Brazilia, în 1986. Fotbalistul este unul dintre cei mai respectaţi sportivi din ţara sa şi a fost imaginea nou-lansatei ligi profesioniste în Japonia în 1993.

ADVERTISING

Miura a condus-o pe Verdy Kawasaki la câştigarea titlului de campioană în 1993 şi 1994, după care s-a transferat în Serie A, unde a jucat un sezon la Genoa. A mai evoluat în Croaţia, la Dinamo Zagreb, şi Australia, dar şi la alte cluburi din Japonia.

Miura a câştigat Cupa Asiei cu naţionala Japoniei în 1992, dar a ratat prima participare a Japoniei la o Cupă Mondială, în 1998, în Franţa. A marcat 55 de goluri în 89 de meciuri pentru reprezentativa ''samurailor albaştri''.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!