FCSB e o adevărată „vitrină” pentru jucători, iar cel mai în formă fotbalist din acest moment a vorbit despre o ofertă de transfer primită.
Cel mai în formă fotbalist al FCSB, Malcom Edjouma, a vorbit despre oferta de transfer primită din partea ungurilor de la Ferencvaros și a spus că nu a stat să se gândească foarte mult la șansa ratată.
Gigi Becali a cerut 1,5 milioane de euro, apoi două milioane de euro pentru a fi de acord cu transferul lui Edjouma în Ungaria, iar în cele din urmă mutarea nu s-a realizat. Malcom Edjouma a fost desemnat fotbalistul lunii în Superligă.
"Nu m-am gândit foarte mult la acest aspect și nici n-aș vrea să-l discut, sincer. Sunt fericit aici și vreau să-i ajut pe cei de la FCSB cât de mult pot", a spus Malcom Edjouma, conform gsp.ro.
Edjouma nu exclude varianta unui transfer și a unui pas important în carieră în viitorul apropiat. "Știi cum se zice, cerul este limita. Vreau să rămân concentrat și să dau totul pentru club până la finalul sezonului. Apoi voi vorbi cu cei din conducere și cu agentul pentru a stabili ceva. Deocamdată mă gândesc la echipă și mai puțin la partea individuală. Vreau să câștig trofee și cu echipa, nu doar trofee individuale", a mai spus fotbalistul francez.
Malcom Edjouma are în "cont" la FCSB, în acest sezon, 10 goluri și trei pase de gol în 36 de meciuri jucate în toate competițiile.