"Sorescu a cerut să plece de la Dinamo" | Oferta făcută de FCSB

"Sorescu a cerut să plece de la Dinamo" | Oferta făcută de FCSB

Administratorul judiciar de la Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a prezentat motivul pentru care mutarea lui Deian Sorescu la FCSB nu s-a perfectat.

Zăvăleanu dezvăluie că FCSB a făcut cea mai bună ofertă, dar că nu s-a ridicat la pretențiile lui Dinamo.

"Este adevărat că au fost niște oferte, este adevărat că Deian ar fi vrut să plece și ne-a solicitat acest lucru. I-am promis că nu o să își bată nimeni joc de el, atâta timp cât nimeni nu o să își bată joc de Dinamo. Câtă vreme cine ne oferă o sumă la valoarea lui, va fi vândut. Au fost niște oferte, nu au fost foarte mari. Cea mai serioasă ofertă a venit de la FCSB. Cu care nu am reușit să ne înțelegem la valoarea de vânzare. Oferta de la Legia Varșovia nu putea fi băgată în seamă. În niciun caz la nivelul celei de la FCSB", a spus Răzvan Zăvăleanu pentru Fanatik.

ADVERTISING

"Ne-am fi asumat, dacă am fi avut o ofertă minimă la valoarea jucătorului pe transfermarkt, să îl dăm. Chiar și neoficial, am fi avut un document în spatele transferului. Valoarea oferită de FCSB a fost mult mai mică decât cea de pe transfermarkt. Valoarea de pe transfermarkt este de 1,4 milioane de euro. Nu am putut să ne asumăm un asemenea risc pentru că putea să vină oricine să ne întrebe cum am putut să vindem un jucător fără să avem o evaluare sau o aprobare. Suma ne-ar fi ajutat, dar Deian Sorescu este un jucător de o valoare mai mare decât suma care ne-a fost oferită de cei de la FCSB", a adăugat acesta.

ADVERTISING

FCSB ar fi oferit 1 milion de euro pentru a-l avea pe Sorescu, în timp ce site-ul transfermartk.com îl cotează pe fotbalist la 1,4 milioane de euro.

În cele din urmă, Deian Sorescu a rămas la Dinamo, iar FCSB a finalizat mutarea lui Constantin Budescu.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇