Ce spune Katie Boulter înaintea meciului cu Simona Halep de la Birmingham

Ce spune Katie Boulter înaintea meciului cu Simona Halep de la Birmingham
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Britanica Katie Boulter a vorbit despre meciul pe care îl va disputa contra Simonei Halep în sferturile de finală.

Boulter este optimistă înaintea acestui meci și spune că vă intra pe teren foarte relaxată.

„Nu mă aștept să-mi fie ușor contra Simonei. Am depășit însă multe obstacole și am luat-o mereu ușor pentru a găsi soluții. Pentru mine cel mai important este să mă bucur și să fiu relaxată pentru că am revenit pe teren. E un privilegiu să fiu acolo, acesta este lucrul numărul unu pe care îl am în minte. Sper să joc un tenis bun contra Simonei, iar dacă nu o voi face să învăț ceva”, a spus Boulter.

ADVERTISING

Katie Boulter ocupă locul 141 în clasamentul WTA, în timp ce Simona este pe locul 20.

Va fi prima întâlnire dintre cele două jucătoare.

Partida va avea loc vineri, după ora 16:00, LIVE pe SpotMedia.ro.

Cristian Șoitu
Editor Coordonator
A acoperit evenimente majore din lumea sportului, iar în palmaresul său se află 4 ediții ale Cupei Mondiale de fotbal, 4 ediții ale Campionatului European de fotbal, numeroase sezoane din Formula 1, marile victorii ale Simonei Halep și din handbalul românesc. A realizat interviuri cu nume importante din sportul românesc, ca Simona Halep, Ilie Balaci, Victor Pițurcă și Ilie Năstase.
Pasiunea lui Cristi pentru presă a început încă din copilărie, când primul gând pe care îl avea dimineața era să meargă la chioșcul de lângă bloc să cumpere ziarele de sport. Nu a așteptat mult, iar de la vârsta de 19 ani a debutat în presa online. Sunt 17 ani de atunci, iar domeniul în care lucrează l-a ajutat să înțeleagă că locul de muncă de vis există cu adevărat. De la an la an și-a propus să fie mai bun și să transmită publicului emoțiile generate de sport. În același timp, acordă o mare atenție și celorlalte elemente care contribuie la succesul în presa online, de la înțelegerea algoritmilor, până la SEO și campanii pentru parteneri.
Expertiză: Fotbal, Tenis, Handbal, Formula 1, Rugby, Box
Scrie Despre: Sport, Auto, Politică
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri