Ce jucător îi lipsește lui FCSB: Ilie Dumitrescu a alcătuit primul "11"

Ce jucător îi lipsește lui FCSB: Ilie Dumitrescu a alcătuit primul "11"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ilie Dumitrescu consideră că FCSB are neapărată nevoie de un număr 9.

În viziunea fostului internațional român, un atacant central ar completa lotul „roș-albaștrilor” și i-ar oferi lui Toni Petrea o competiție pe posturi.

"Va fi o competiție pe posturi. Cred că vor juca tot 4-3-3. Olaru și Tănase sunt doi jucători care vor juca în spatele acestui atacant, soluții sunt și pentru poziția de mijlocaș central, ai Șut, ai Ovidiu Popescu. Șut, spre final, a făcut un sezon foarte bun și și-a intrat în ritm. Mai sus ai Cordea cu Ianis Stoica pe partea dreaptă. Mie-mi place foarte mult Stoica din bandă", a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

ADVERTISING

"Pedro, de exemplu, era un fotbalist de profilul lui Stoica. Pleca foarte bine când acțiunea era pe partea opusă și se transforma în al doilea atacant. Când ai calitatea asta să apari la finalizare, o faci foarte bine și din bandă. Clar, în momentul în care joci în bandă, trebuie să te și aperi. Ai Tavi Popescu și Coman, pe partea stângă", a adăugat acesta.

Primul "11" al lui FCSB pentru sezonul viitor, dacă va transfera un atacant central:

Târnovanu - Crețu, Bouhenna, Dawa, Radunovic - Olaru, Șut, Tănase - Cordea, ”număr 9”, Octavian Popescu.

ADVERTISING

Dawa și Bouhenna sunt singurele transferuri efectuate în această vară de FCSB.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇